APOCALIPSA POETULUI

Singur prin cotidianul cenusiu si mizer incerca sa se ascunda de navala sentimentelor ce-l cuprinsera.Inchise ochii si spera sa dispara totul ca prin minune;incerca sa caute adapost in visele sale insa,vai,acestea erau atat de departe si de irealizabile incat uitase ca renuntase la ele de mult.

Dorea sa se agate de o bucata de uitare insa aceasta se arata destul de potrivnica incat renunta si la aceasta idee;totul se naruia in jurul sau.Era atat de pierdut in marea de senzatii ce-l cuprindeau si amenintau sa-l innece.

De ce nu putea sa scape de senzatia aceea atat de apasatoare ca totul ii era potrivnic,ca universul si ordinea se coalizasera impotriva lui,sa-l darame,sa-l distruga…

Vantul aducea vesti deloc imbucuratoare: din nou boala,distrugeri,ura si nepasare.Culoarea isi pierdu sensul,muzica sentimentul,veselia zurgalaii,bunatatea aripa ocrotitoare si moartea buna si vechea absolvire si pace…

Intra in odaia sa micuta si prost luminata ca intr-o scumpa biserica sperand ca valul ce-l ameninta  sa nu-l fi urmarit.Deschise ultimul caiet in cre i-si tinea poemele si incepu sa citeasca ca dintr-o evanghelie regasita…

Nu putea sa doarma,auzea cum afara trecatorii schimbau banalitati,se prefaceau buni si calzi intre ei dorind sa pastreze o falsa ordine in lucruri si sentimente…

De ce se tot gandea la scapare? de ce se simtea captiv? unde dorea sa evadeze,de ce?ce rost avea aceasta framantare launtrica ce-l macina de vreo cateva zile incoace?iesi in aerul plin de miesme al noptii.

Simtea ca-i vine sa urle de disperare si plictis.Totul era la fel: formele,culoarea,sunetul orasului…nimic nu se schimbase…

Tipa cat il tinura plamanii :”SUNT BLESTEMAT!” apoi se simti atat de ridicol incat fugi cat il tinura genunchii…cazu sfarsit in iarba de pe malul lacului,plina de picaturi de apa…da,apa…apa care sa-l acopere,sa-l scufunde,sa-l scape de infernul acela de senzatii si ganduri ce-l sfasiau…

Totul se desfasura inaintea lui cu o repeziciune ametitoare: mama sa,moartea ei,orfelinatul,scoala,colegii rai si viciosi,rautatile lumii,moartea sotiei si copilului,declinul sau,instrainarea prietenilor,noptile pirdute la masa de scris…apoi o ultima sfortare de a iesi la suprafata,de a continua sa continue,de a nu sfarsi ce deja incepu sa se sfarseasca si dorinta …dorinta aceea de a trai…apoi…regretul si…FINIS

POETUL A MURIT…

~ de hellqueen pe Octombrie 2, 2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: